Preparate pentru meniul de Paște

 

Pentru noi, sărbătorile sunt speciale prin prisma timpului petrecut împreună. Al activităților pe care le facem în preajma sărbătorilor, alături de bunici, unchi, mătuși și verișor, creând amintiri frumoase. Meniul de sărbători nu ar trebui să reprezinte un stres, ci o bucurie. Ar trebui să ne îmbine gusturile și nevoile și să nu ne gândim la această perioadă de sărbătoare ca la o perioadă în care atât noi, cât și copiii, nu ar trebui să consumăm mai multe alimente decât ne este necesar.

Nu uitați de excesele culinare! În special de cele de proteine. Pentru că mesele de sărbători tind să fie foarte bogate în proteine. Nu vă abateți de la rutina zilnică. Nu uitați de cerealele integrale, de fructe, de legume. Atât noi, adulții, cât și copiii, avem nevoie de echilibru în meniul zilnic, chiar și în perioada sărbătorilor.

Pentru masa de Paște m-am gândit la câteva propuneri pentru cei mici, care pot fi cu ușurință aprobate și de copiii mai măricei și chiar de părinți.

  • Ouă vopsite – alegeți ouă prospete, pe care le puteți vopsi cu coloranți naturali, precum – sfeclă roșie, afine, turmeric, varză roșie, ceapă roșie, spanac sau iarbă verde. Găsiți în acest articol muuulte idei și sfaturi despre cum puteți vopsi în mod natural ouăle.

 

  • Ouă umplute – scoateți gălbenușul oului fiert tăiat în două și alegeți pentru umplere una sau mai multe dintre variantele de mai jos
  • guacamole – avocado, roșii, usturoi, oregano
  • sfeclă coaptă, usturoi copt, 1/3 avocado
  • salata de vinete – vinete coapte, dovlecei fierți și scurși bine de apă, ulei de masline, ceapă
  • baba ganoush (un alt tip de salata de vinete)- găsiți aici rețeta
  • pate de leguminoase sau humus cu busuioc – găsiți aici rețeta
  • pastă de brânză cu mărar sau ceapă verde, cu roșii uscate
  • pasta din caju hidratat, sos pesto din busuioc, ulei masline si oregano

 

  • Friptura de miel – puneți întâi apă la fiert și adăugați carnea de miel în apa clocotită pentru 15-20 min. Scoateți carnea, într-o tavă pentru cuptor, asezonați cu ierburi aromatice, adăugați puțină apă (pe care o completați când scade) și introduceți friptura în cuptor, la foc mic, pentru 1,5-2 ore, până devine fragedă. Puteți folosi și o oală de gătit de tip slow cooker. Cei mici o pot servi cu legume la cuptor sau la abur (sparanghel/ fasole verde sau galbena, cartof dulce, dovlecel, pastârnac, telină, usturoi, ierburi aromatice)

 

  • Pască –  este un preparat bazat pe alimente bogate în proteine și grăsimi saturate . Astfel că, nu ar trebui să le oferim cantități mari copiilor și ar trebui de asemenea, să ținem cont de ce alte proteine au consumat în ziua respectivă. Dacă doriți să optați pentru o variantă cu mai puține proteine, puteți alege o pască cu aluat de cozonac si umplutură de branză, ou si stafide. Gasiti pe mamamag.ro o rețetă de pască, baby-friendly.

 

  • Drobul – puteți opta pentru un drob vegetal, din ciuperci, ceapă și usturoi verde, ardei, dovlecel/ zucchini, pătrunjel, mărar, ouă, pesmet. Ciupercile, zucchinii, ardeii, ceapa verde, usturoiul verde, tocate mărunt și înăbușite în apă cu ierburi aromatice, scuse bine și amestecate cu ouăle bătute, verdeața și pesmet. La cuptor, aproximativ 30 min, până se rumenește.

 

  • Cozonac – anul acesta noi vom încerca rețeta Danei, inspirată și ea la randul ei de rețeta Jamilei. Găsiți rețeta pe blogul Danei.

 

Să aveți spor la bucătarit și sărbători frumoase!

*sursa photo unsplash