O întrebare pe care ne-o punem încă din prima zi în care începem sa căutăm o grădiniță sau o creșă pentru copilul nostru. Și parcă a devenit un lux o grădinița cu un meniu sănătos, adaptat nevoilor copilului. Mi-au trecut prin mână atâtea meniuri, unele trimise de catre grădinițe care au dorit sa schimbe ceva la insistențele părinților, altele trimise de mămici, toate aprobate de medici sau nutriționiști. Și asta cred că este cel mai trist, că cineva, competent aparent, le-a aprobat, fără să se gândească la urmări.
Cel mai mari probleme pe care le-am constatat în cadrul meniurilor primite, au fost : cantitatea zilnică mare de proteine din meniu, cantitatea mare de grăsimi saturate, lipsa fructelor, combinații nefaste și greu de digerat, prezența zahărului în foarte multe dintre preparate, excesul de lactate, omni-prezentul ceai la mic dejun, prezența mezelurilor chiar și în meniurile pentru creșe, lipsa cerealelor integrale, pachetele de biscuiți pe post de gustare, iaurturi cu fructe. Toate acestea se regăsesc în meniurile copiilor, deși există o lege, care spune clar că, alimentele cu conținut ridicat de grăsimi sau zahăr nu sunt permise spre a se oferi copiilor în grădinițe (regăsiți mai jos întreaga listă), dar și că meniurile vor asigura un aport caloric și nutritiv, adaptat vârstei și nevoilor copilui. Nu știu cine ține cont de această lege, însă eu am întâlnit inclusiv produse de patiserie, cornuri cu cremă de vanilie sau ciocolată, pachețele de biscuiți, mezeluri, creme tartinabile pe bază de margarină.
Un meniu echilibrat nu presupune un buget mai mare sau o muncă în plus pentru personalul din bucătarie. Cu toate acestea, meniurile continuă să fie o problemă și nimeni nu dorește să ia măsuri în acest sens, pe motiv că, dacă s-ar găti linte, mazăre, năut, dacă preparatele nu ar fi la fel de dulci, dacă cerealele instant ar fi înlocuite cu cerealele integrale, copiii nu ar mai mânca și mâncarea ar ajunge la gunoi. Aceasta este explicația pe care persoanele de decizie din grădinițe și creșe o dau părinților care cer o schimbare. Însă gusturile și preferințele copiilor sunt ușor de educat și nu cere nimeni o schimbare peste noapte, însă dacă exista bunăvoință și interes pentru binele și sănătatea copiilor, treptat se pot adăuga alimente noi în meniu, se poate înlocui sau diminua zahărul, se pot exclude mezelurile și ceaiul. Trebuie doar să existe determinare și astfel, locul în care copiii primesc 3-4 din cele 5 mese zilnice, le poate oferi hrană de calitate, care să îi ajute în a se dezvolta sănătos, armonios. Să nu uităm și faptul ca, alimenția susține sistemul imunitar atât de fragil al copilului proaspăt intrat în colectivitate… De ce să nu îl ajutăm să devină mai puternic în fața virușilor, oferindu-i mai puțin zahăr, mai multe fructe?
Iată cum vad eu meniul pentru o săptămână, un meniu ușor de acceptat de majoritatea copiilor:
Mai multe informatii despre Ordin nr. 1563/2008 , gasiti aici.